sursa foto: www.libertatea.ro

sursa foto: www.libertatea.ro

Administratorii si actionarii unor firme au termen pana la sfarsitul lunii pentru pregatirea proiectelor prin care pot solicita pâna la 200.000 de euro pentru afaceri non-agricole in spatiul rural. Domeniile de activitate diversificate si conditiile de eligibilitate fac ca proiectul sa fie accesibil.

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a publicat pe 1 aprilie, in varianta consultativa, ghidul solicitantului insotit de lista activitatilor eligibile pentru care antreprenorii vor putea solicita sprijin financiar nerambursabil in anul 2017. Bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 35 de milioane de euro, din care se vor acorda finantari nerambusabile de cel mult 200.000 de euro fiecarui proiect selectat pentru finantare. Contributia proprie a antreprenorilor va trebui sa fie de 10% sau de 30%, in functie de domeniul de activitate finantat.
Linia de finantare este deschisa atât microintreprinderilor, cât si intreprinderilor mici cu activitate in spatiul rural. Aici trebuie subliniat ca nu vor fi acceptate proiectele ce se vor implementa in mediul urban. Aceste fonduri pot fi solicitate pentru infiintarea unei activitati noi, dar si pentru dezvoltarea unei activitati cu istoric pe care societatea a desfasurat-o in trecut.
Reamintim ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a anuntat anterior, printr-un comunicat de presa, lansarea in cursul lunii aprilie 2017 a submasurii 6.4 din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), destinata infiintarii sau dezvoltarii unor activitati non-agricole in spatiul rural.

Cerintele de participare

Ghidul solicitantului publicat pe 1 aprilie in varianta consultativa cuprinde toate conditiile in care o intreprindere poate depune un proiect, dar si conditiile in care acesta va fi evaluat. In cadrul PNDR 6.4, proiectele pot fi depuse de urmatoarele categorii de beneficiari eligibibili:
– persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale sau intreprinderile familiale;
– societatile cu raspundere limitata, sau societatile cu rasundere limitata debutante);
– societatile pe actiuni;
– societatile agricole sau cooperativele agricole.

Este necesar ca intreprinderea sa indeplineasca si celelalte criterii de eligibilitate:
– sa nu aiba datorii restante la bugetul general sau la bugetele locale;
– sa nu fie in stare de faliment, insolventa, incapacitate de plata;
– sa poata dovedi existenta resurselor financiare proprii pentru asigurarea finantarii proiectului in bune conditii, pâna la incasarea ajutorului nerambursabil.

De ce documente vei avea nevoie
– cererea de finantare – un model similar poate fi descarcat din acest articol;
– planul de afaceri – pasii necesari pentru intocmirea lui sunt prezentati in acest articol;
– documentele-suport, care au rolul de a fundamenta informatiile prezentate in cadrul planului de afaceri, precum: situatii financiare, certificat de inregistrare, certificat constatator, contract de inchiriere sau proprietate pentru locul de implementare al proiectului.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn